Moody’s a coborât plafonul de rating al Greciei la extrem de specualtiv

Moody's a coborât plafonul de rating al Greciei la extrem de specualtiv
Publicat: 03/06/2012, 16:01
Actualizat: 03/06/2012, 16:02

Agenția de evaluare financiară Moody’s a coborât plafonul de rating al Greciei, nivelul maxim ce poate fi acordat unui emitent local, la „Caa2”, extrem de specualtiv, din cauza riscului în creștere ca țara să părăsească zona euro.

Moody’s notează, totuși, că ieșirea statului elen din zona euro „nu este ceea ce agenția consideră a fi cel mai probabil scenariu”. După alegerile parlamentare din 17 iunie este posibil însă să se amplifice riscul privind părăsirea uniunii monetare de către Grecia.

„Într-o astfel de situație, ratingul maxim pe care Moody’s l-ar atribui instrumentelor financiare ale emitenților eleni ar coborî și mai mult”, avertizează agenția.

În prezent, cel mai ridicat rating atribuit unor obligațiuni ale unui emitent elen este de „B1”.

Orice decizii asupra ratingurilor luate ca urmare a instituirii noului plafon vor fi anunțate săptămâna următoare.

Există posibilitatea unor excepții pentru evaluarea unor instrumente financiare cu rating mai ridicat de „Caa2”, dacă emitentul elen este de fapt o companie cu o expunere redusă pe piața locală, are active substanțiale în afara țării sau primește sprijin substanțial de la o entitate din exterior.

Ieșirea a Greciei din zona euro ar conduce la pierderi importante pentru investitori, în urma redenominării datoriei statului și obligațiunilor emise de entități private sub incidența legii elene, și ar cauza perturbări severe în sistemul bancar al țării, precum și dislocări în economia reală. Impactul economic ar însemna pierderi suplimentare pentru posesorii de obligațiuni, indiferent dacă au fost emise sub incidența statului elen sau a altei țări.

Moody’s evaluează trei bănci elene prezente în România. Dintre acestea, National Bank of Greece, care controlează Banca Românească, și ATEbank au deja calificativ „Caa2”, în timp ce Emporiki Bank are rating „B3”. Emporiki este controlată de grupul francez Credit Agricole.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...